Cum cred că ar putea să fie online-ul și social media mai sănătoase

În încrâncenarea algoritmilor care trimit postările și scot în față orice poate genera reacții, nu contează de care, nu contează cu ce riscuri, pare că nu avem nicio șansă să ajungem la conținut de calitate, conținut pe baza unor opinii și argumente credibile, darămite să mai aducă cineva vreun studiu sau statistici în acel content. …

Oameni pe care nu-i înțeleg (și cred că nici nu vreau)

Întrucât săptămâna trecută am fost la un prea fain festival din echipa căruia am făcut parte, m-am rupt cumva, pentru câteva zile, de feed-ul obișnuit de Social Media, cu orice vine el de obicei – fie ce urmăresc (din ce în ce mai puțin 🙁 ), fie din alea de fac vâlvă și nu-mi prea doresc să le știu …

Nu trebuie ca „de mâine să…”, dar cum ar fi totuși?

În ultimii ani au ajuns să-mi stârnească un anumit tip de privire rezoluțiile de final de an, de început de an, început de sezon, 1 ale lunii. Am învățat în timp că dacă rezoluțiile nu sunt în acord cu mine, cu ce vreau de la mine, țin fix cât a ținut dorința – câteva zile, …

10 ani de colaborări și o concluzie: succesul începe din interior. Tu cât de bine ești cu tine?

De ce (cred eu că) unii dintre antreprenorii de azi sunt încă departe de succes. Din experiența mea de creator de conținut pentru branduri Îți trebuie un curaj cât casa ca să pornești într-o aventură pe cont propriu, darămite să mai pui și o afacere pe picioare, care să și funcționeze și să-ți aducă ani …

Între „oare cum ar fi fost” și „niciodată nu e prea târziu”. Unde te regăsești mai des?

I-am admirat cu o fascinație demnă de pus pe piedestal pe cei care știau încă de când erau mici ce aveau să ajungă când se vor face mari. Încă mă surprind uitându-mă cu o uimire admirativă la copiii pe care-i văd hotărâți că vor ajunge medici, polițiști, profesori sau fermieri. Și nu, nu mă refer …