Sari la conținut
  • Acasă
  • Despre
  • Blog
  • Resurse gratuite
  • Contact

lorenamaria.eu

  • Acasă
  • Despre
  • Blog
  • Resurse gratuite
  • Contact

Categorie: Uncategorized

Prima pagină / Blog / Uncategorized
Uncategorized

Nu am rețete magice. Din păcate

de admin-lorena.euactualizat la03.04.202619.03.20261 comentariu la Nu am rețete magice. Din păcate

Oamenii, proiectele, brandurile și ideile care fac bine comunității merită să fie inspirație pentru alții, iar eu îmi propun să potrivesc cuvintele pentru asta. Acesta nu e un blog cu rețete magice în trei pași. Nu vei găsi aici promisiuni de transformare peste noapte sau sfaturi care sună bine doar pe hârtie. E, în schimb, …

lorenamaria.eu

📚books | humans | ideas
✍🏻writing & creating stories
📲content & community person
@readingiscool.ro × @nod_festival
📧 hello.lorenamaria@gmail.com
📍Iași
Azi m-am bucurat din plin de două experiențe de la Azi m-am bucurat din plin de două experiențe de la FILIT: prima, despre rețelele sociale și dezinformarea cu Alexandra Tănăsescu și Codruța Simina, iar cea de-a doua a fost turul ghidat al expoziției “Ce ascundem” cu Ioana Pelehatăi. Ambele evenimente au oferit răspunsuri, perspective, dar au și stârnit serii întregi de întrebări și curiozități. Revin mai pe larg cu fiecare în parte.💚🍁
Clubul de lectură feminist, la care adăugăm lună d Clubul de lectură feminist, la care adăugăm lună de lună atât cărți noi, cât și discuții, perspective și nuanțe noi ale acelorași provocări, a avut luna asta o ediție specială. Ne-am întâlnit cu însăși autoarea cărții „Vulcan”, Elena Alexieva, în cadrul unui eveniment FILIT Iași, organizat în parteneriat cu „Femeile se implică”, asociația sub umbrela căreia ne întâlnim. Am descoperit o autoare deschisă și foarte recunoscătoare pentru alegerea cărții ei. De la carte au pornit multe discuții, pe multe planuri, din care fiecare și-a luat ce i s-a potrivit. Mulțumim, @filitiasi, pentru ocazia asta frumoasă! Mulțumim, @ameliagheorghita, pentru tot sprijinul acordat! Îi mulțumim Doinei, colega noastră care a moderat această sesiune, și îți mulțumim, @fedor_a_d, că ne aduni de aproape doi ani! 🍁🤗♥️
🍁A cozy autumn day. Pets, good people & joy.♥️🌧️ 🍁A cozy autumn day. Pets, good people & joy.♥️🌧️
„Intrare liberă” e un lucru bun. Chiar esențial, a „Intrare liberă” e un lucru bun. Chiar esențial, aș spune, în vremurile astea. O să treacă ea și perioada asta! Dar nu înseamnă automat că participarea este posibilă pentru oricine. Dincolo de bilet, poate exista un drum pe care femeile nu și-l permite, o ultimă cursă pe care nu o poate rata, nevoia de însoțire sau cineva de care are grijă și cu care trebuie să rămână altcineva. Barometrul de Consum Cultural 2024 arată că neparticiparea este legată și de accesul la oferta culturală și infrastructură, nu doar de preferințe. Iar datele EIGE pentru România arată că responsabilitățile de îngrijire și timpul liber nu sunt distribuite egal între femei și bărbați, aspect care nu ne e deloc necunoscut. Nu spun asta împotriva evenimentelor gratuite de care mă bucur din plin atunci când am ocazia. Ci pentru că mi-ar plăcea să ne uităm și la cele/cei care ar vrea să vină, dar pentru care gratuitatea nu este suficientă. Înainte de „oamenii nu sunt interesați de cultură”, cred că discuția merită extinsă către aspecte care nu se văd la o primă vedere, deși multe dintre noi le știm.♥️
Tu din care categorie faci parte? Scrie-mi într-un Tu din care categorie faci parte? Scrie-mi într-un comentariu.
Știu, avem probleme mai grave. Asta însă până când Știu, avem probleme mai grave. Asta însă până când ajungem într-o situație în care avem nevoie ca acel telefon, la care cele mai multe dintre noi avem acces, să fie și fizic la îndemână, în cel mai scurt timp. Sunt aspecte care nu se văd, dar care fac diferența. Și știu că nu se schimbă lucrurile cu un singur material, dar contează mult ca un număr cât mai mare dintre noi să fim conștiente de anumite aspecte „ascunse” sau aparent neimportante. Ca să știm, la momentul potrivit, cum să punem problema.
În spatele unui nume păstrat pe o clădire sunt și În spatele unui nume păstrat pe o clădire sunt și lucrurile mai puțin vizibile: lipsurile, sprijinul primit, responsabilitățile care nu se văd de pe scenă. Moartea tatălui Floricăi Cristoforeanu, fost primar al Râmnicului Sărat, a schimbat situația materială a familiei. Studiile ei de canto de la Milano au fost posibile mai ales datorită eforturilor mamei sale de a-i asigura banii necesari. În 1919, Florica a preluat conducerea companiei de operetă „Città di Milano”. Nu doar cânta, se ocupa de administrație, repertorii, audiții și montarea spectacolelor, pe lângă cele opt reprezentații săptămânale. O parte importantă a carierei ei a însemnat, așadar, și muncă de organizare și conducere. În „Amintiri din cariera mea lirică”, a povestit și despre condițiile de muncă, jocurile impresarilor și practica aplauzelor plătite. O mărturie despre profesie, dincolo de strălucirea scenei. Mi-ar plăcea să ne oprim mai des la numele pe lângă care trecem și să descoperim oamenii din spatele lor și mi-ar plăcea și mai mult ca femeile care au lăsat ceva în urmă, prin munca, ideile și alegerile lor, să aibă mai mult loc în memoria colectivă. Și să găsim mai multe feluri de a le onora. Foto colaj: google.ro Mulțumiri echipei de la Muzeul Municipal “Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat pentru contribuția la acest material.🙏🏻
Am citit cartea după ce mi-a dat la NOD Festival a Am citit cartea după ce mi-a dat la NOD Festival autograf pe ea și recunosc că a venit într-un moment în care aveam nevoie de o astfel de poveste. Așa cum am mai spus, scrierile vin spre noi și în funcție de momentul în care suntem. Recomand cartea asta. Mai am una care mă așteaptă. Mi le voi lua și pe celelalte.
E câte un film din ăsta la care mergi la cinema și E câte un film din ăsta la care mergi la cinema și după care pleci cu mai multe întrebări decât aveai când ai intrat. „Delta Sălbatică” mi-a lăsat și bucuria de a vedea, și neputința de a afla ce se întâmplă dincolo de imaginile spectaculoase. Cele mai multe dintre informații sunt știute, le văzusem și în presă, dar contextualizarea lor după vizionarea documentarului au pus și mai multă greutate pe ele. Mă tot gândesc că nu e suficient să ne mândrim cu un loc. Contează și ce suntem dispuși să facem pentru el. Iar grija asta nu e potrivit să rămână doar în seama câtorva oameni. Pentru mine, discuția de după proiecție a făcut parte din tot ce cuprinde filmul. Pentru că a dus frumusețea de pe ecran într-o conversație despre responsabilitate. De văzut. Și de vorbit despre el după.
Ritm potrivit. Ultimele zile s-au învârtit în juru Ritm potrivit. Ultimele zile s-au învârtit în jurul acestuia. Când am făcut fotografii cu Anastasia și când ne-am dat seama că nu trebuie să căutăm prea multe locuri pentru poze, că amândouă ne doream mai curând să stăm de vorbă și să ne povestim diverse de când nu ne-am văzut. Când m-am văzut ieri cu două foste colege de la un curs urmat în 2022 care spuneau că nici nu mai țin cont de trenduri și de tot ce apare pe internet pentru că pur și simplu acest ritm nu le este potrivit. M-am alăturat și eu cu totul clubului lor :)) pentru că și eu fac la fel de câțiva ani, poate în ultimul ceva mai mult și mai bine. Tot ieri Ștefania îmi scria că e nevoie să avem grijă atât la ritmul unui proiect, dar și la al nostru interior. Că unul fără celălalt nu iese. Aș putea spune că săptămâna asta stă sub semnul atenției la ritmul propriu și la respectarea lui. Tot zgomotul ăsta de fundal cred că totuși ne va face cumva bine. Mă gândesc că ne va recentra în noi înșine și în cine suntem de fapt atunci când punem totul pe mut.
Sezonul cozy… nu, nu cel cu linu-i lin, până la ăl Sezonul cozy… nu, nu cel cu linu-i lin, până la ăla îl avem pe ăsta. Ăsta în care aprindem o lumânare faină, poate chiar cu aroma preferată, mai punem și de-un ceai cald și găsim colțișorul din casă în care să ne pierdem într-o carte. Că face bine la minte și la suflet. Că prea multe parcă-s întoarse și de neînțeles la începutul ăsta de săptămână. Tu ce carte citești acum?
Septembrie. O lună plină, o lună cu multe de pus l Septembrie. O lună plină, o lună cu multe de pus la punct, dar și cu multă bucurie și concluzii faine. Da, aproape totul a fost în jurul NOD Festival, dar știu clar că pun fundiță, chiar fundă mare unor lucruri tare bune care mi s-au întâmplat acolo. Mai vreau.🤩
Fiecare cuvânt are o poveste. Când două cuvinte se Fiecare cuvânt are o poveste. Când două cuvinte se întâlnesc, se unesc două povești și dau naștere unei a treia. Fiecare cuvânt are specificitățile lui. Contează felul în care le alăturăm, contextul în care le punem unele lângă altele, dar și momentele în care alegem să le împrietenim. Are o mare importanță și cum ne simțim în ele. Cum le lăsăm să ne împuternicească, astfel încât să ajungem la altele și mai bune. Mi-a plăcut enorm spectacolul după piesa de teatru „Cabaretul cuvintelor”, de Matei Vișniec, din cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași. Spectacolul a fost pus în scenă de actori ai Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, într-o formulă impecabilă, iar emoțiile prin care ne-au trecut au deschis parcă un evantai generos de teme și provocări individuale și colective, pentru ca, la final, să-l închidă într-o stare de bine și cu un tonus fresh. Felicitări organizatorilor! Felicitări actorilor! De-a dreptul încântător! 🙏🏻
Se spune că atunci când ești pregătit, vin și expe Se spune că atunci când ești pregătit, vin și experiențele, cărțile, lecțiile potrivite spre tine. Iar expoziția și vernisajul lui Ștefan Marinescu sunt o experiență. O întoarcere spre noi, spre cei care ne sunt ancoră, spre cei care au lăsat în urmă ancore. Mulțumesc, Ștefan, pentru bucuria creată! Bravo, Ștefania, pentru tot sprijinul oferit și pentru toate detaliile organizării evenimentului! Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Municipal “Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat până la 30 octombrie 2026.
Bucurie. Și conectare. Despre asta a fost pentru m Bucurie. Și conectare. Despre asta a fost pentru mine weekendul care s-a încheiat aseară, la 00:15, când am parcat mașina, după mulți kilometri parcurși cu cel mai mare drag sâmbătă și duminică. Conectare pe care tind să cred că o vom căuta din ce în ce mai des, în ciuda AI-ului despre care unii se încăpățânează să ne convingă că va înlocui tot. Nu. N-are cum. N-are cum să înlocuiască bucuria și zâmbetul lui #nepot1 care își aștepta bagajul la aeroport și care mi-a răspuns, printre ușile automate, la săritul meu în sus, la bucuria de a-l vedea acolo, la 5 metri de mine, după ce Lufthansa a confundat puțin punctualitatea germană cu felul, uneori prea românesc, de a amâna. Și zborul, și comunicarea eficientă. N-are cum să înlocuiască reacția Ștefaniei când am ajuns la Râmnicu Sărat și când a aflat de ce inventasem toate scuzele posibile ca să nu merg la ei cu o seară înainte, dacă avionul avea totuși o întârziere de peste două ore. Se prea putea să mă dau de gol și să nu-mi iasă surpriza de duminică - să fiu prezentă la vernisajul lui Ștefan. Serios, cum să fi lipsit? Cum să nu le fi fost alături oamenilor ăstora atât de faini? N-are cum să înlocuiască spontaneitatea Ralucăi Radu din timpul concertului de la vernisaj, când a antrenat publicul cum numai ea știe s-o facă. N-are cum să redea emoția din vocea lui Nea Toader, desprinsă parcă dintr-un arhaic pe care îl mai găsim doar prin filme și care ne-a întors pur și simplu în timp și ne-a făcut să ne gândim când oare am auzit ultima dată, dacă am avut norocul ăsta, un cântat ca acela, de la un senior care a trecut prin viața noastră. N-are cum să redea starea fiecăruia dintre noi în confruntarea directă, abruptă cu un trecut în care mâinile crăpate și chipurile pline de blândețe din fotografiile lui Ștefan Marinescu erau însăși bucuria, erau chiar evadarea care ne-a rămas ancoră de normalitate și de bine până azi. N-are cum să redea mult prea multe din tot ce trăim. Și nici nu ne-am dori asta, oricâtă simplitate și eficiență ne-ar aduce, aparent, în schimb. Conectare, bucurie. Alegerea de a fi prezenți undeva deși, poate, mai comod ar fi fost să nu fim. Dar și mult mai anost și pustiu. P.S.1,2,3, în primul comm.
Azi, la Cărturești, am discutat despre cărți, lect Azi, la Cărturești, am discutat despre cărți, lectură și despre cum să le aducem mai aproape de public. Am pus pe hârtie ce funcționează, am căutat împreună resurse comune pentru ceea ce avem nevoie să facem și am fost cu toții de acord că merită, de fapt, să găsim forme prin care să unim bulele și microbulele de cititori care există deja. Pentru că ele există. Discuția cu Ruxandra Gîdei, facilitată de organizatoarele @thepowerofstorytelling, a fost una despre normalitate și despre firescul de a colabora într-un domeniu care nu e tocmai la modă, dar care aduce atâtea beneficii atât fiecăruia dintre noi, cât și comunităților și societății în care trăim. Mulțumesc! ❤️
Facem selfie-uri, ne ițim în fotografiile altora, Facem selfie-uri, ne ițim în fotografiile altora, unii mai mult, alții mai puțin, iar alții chiar deloc. Unora ne trebuie și profesional fotografii bine făcute, pentru alții contează ca unele momente speciale, chiar dacă vor rămâne amintiri în folderul unui laptop, să fie captate de cineva care chiar știe ce face. Fiecăruia dintre noi însă, cred că ne transmite ceva o expoziție atent curatoriată despre cei care așteaptă și cei care ne așteaptă. La Poartă. E expoziția lui Ștefan Marinescu, al cărei vernisaj are loc duminică, 4 octombrie 2026, începând cu ora 16:00, la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat. Am pus în acest carousel o primă fotografie cu mine într-un moment în care nu știam că fix zâmbetul din conversația cu al meu #nepot1 îl va surprinde Ștefan. Nepot care îmi scria că abia așteaptă să-și facă bagajul și să se întoarcă acasă. Cu care, dacă toate zborurile sunt în grafic, mă văd mâine-seară la Otopeni. De ce am povestit și asta, aici, aparent făra nicio legătură? Pentru că trebuie să fii bun de tot ca să surprinzi acel unghi, acea grimasă, în fix acel moment potrivit care să redea o stare, o emoție și care să rămână „acea amintire”. Iar Ștefan asta știe să facă cel mai bine: să creeze stări, trăiri, transpuneri în alte lumi. Altfel spus, duminică, la vernisaj, o să fie frumos tare. O să fie, în primul rând, o experiență. Și merită să fie trăită de cât mai mulți.
Nu știu câți oameni din Râmnicu Sărat sau din apro Nu știu câți oameni din Râmnicu Sărat sau din apropiere mă urmăresc, dar știu că vestea poate ajunge la ei prin voi.🙏🏻 Mi-aș dori ca astfel să afle cei care au nevoie de acest eveniment și cei pentru care vernisajul împreună cu concertul pot să fie o bună ancoră pentru momente de care le-ar face bine să-și amintească. Să se ducă în acele emoții și să simtă.❤️ Duminică, 4 octombrie 2026, ora 16:00 Muzeul Municipal “Octavian Moșescu”, Râmnicu Sărat Foto credit: @stefanmarinescu.ro
Mă încearcă o stare de recunoștință pentru tot ce Mă încearcă o stare de recunoștință pentru tot ce s-a întâmplat la @nod_festival în cea de-a doua ediție, dar am la purtător și piticul care-mi spune că nu le-am reținut numele tuturor celor care, într-un moment sau altul, mi-au oferit sprijinul, suportul fără să stea prea mult pe gânduri. Chipurile, fără excepție, nu le-am uitat și nici nu le uit în următorii mulți, mulți ani.😉 Și le păstrez cu drag în minte ca să pot îmbrățișa, la ediția următoare, fiecare Om Bun pe care anul ăsta nu am reușit și căruia nu am apucat să îi mulțumesc. Mă bucur tare că fac parte din povestea asta. Simt cum responsabilitatea crește de la an la an, dar odată cu ea cresc atât bucuria, cât și împlinirea că facem mai bine la anul față de cât am făcut anul acesta. Mulțumesc!💙🧡 Foto credit NOD: @stefanmarinescu.ro & @zburatoarea.ro
Spotted @nod_festival by @zburatoarea.ro & @stefan Spotted @nod_festival by @zburatoarea.ro & @stefanmarinescu.ro 🤗🤗🤗
Follow on Instagram
2026 lorenamaria.eu. Blossom Feminine | Dezvoltată deBlossom Themes.Propulsată de WordPress.